declar imediat disponibil, * Matucci.
-Aveţi tot dreptul, domnule şi chiar din punct de vedere al’serviciului, n-ar fi o idee prea rea.
-Te târguieşti cu mine Matucci. Nu-mi place.
- Şi dumneavoastră mă ameninţaţi, domnule, nici mie nu-mi place.
- Nu te supui ordinelor şi acest lucru este periculos.
- Era un risc. Mi l-am asumat. Cred că merita efortul.
- N-ai obţinut decât un suspect, nimic mai mult.
- Ceva mai mult.
-Ce?
- Am identificat „Salamandra".
Asta i-a tăiat răsuflarea. A încremenit cu o bucată de pâine cu unt în mână tocmai când voia s-o ducă la gură, apoi şi-a continuat gestul mâncând-o gânditor; în fine a vorbit:
- Şi te pregăteşti să-mi spui şi mie cine este persoana care poartă acest nume?
- Da, domnule. Dacă voi mai aparţine serviciului dum-
neavoastră, la ora nouă mă voi duce să-l întâlnesc, avem întâlnire. Este vorba de cavalerul Bruno Manzini* El mi-a spus şi sper să pot să confirm acest fapt datorită dosarului, că el este fratele vitreg al generalului Pantaleone. • -
-întâi Leporello, apoi Manzini. Leporello este superiorul dumitale în armată. Manzini este unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din Italia. Ai zburat cam sus, prietene.
- Puteţi să mă doborâţi cu un glonţ, dacă vă face plăcere.
- Probabil că nu e nevoie s-o fac eu. Cel care l-a omorât pe Calvi ar putea tot atât de uşor să te omoare şi pe dumneata.
- Ştiu.
- Trebuie să te las să continui?
-Vreau să am mâinile libere şi de asemenea să am acces la dosarul lui Leporello.
- Pot să am încredere în dumneata, Matucci?
- Aţi putea, dar nu vă prea convine.
- Ai încredere în mine?
- Da, cu unele rezerve.
- Ce rezerve?
- Sunteţi directorul. Ştiu ce implică funcţia dumneavoastră. Ceea ce nu ştiu este felul în care o interpretaţi, ce atitudine aveţi, spre ce scop secret conduceţi activitatea Serviciului siguranţei S.l.D.
- Ai cel mai mic drept de a şti?
-în mod legal presupun că nu. Eu sunt ofiţer în serviciul activ şi fac ceea ce mi se spune să fac. Atât. în mod personal, însă, asta-i altă treabă. Dacă acum o săptămână’îmi puneaţi aceeaşi
Plotare Cluj întrebare v-aş fi dat un răspuns amabil şi politicos: binecuvântaţi-mă şi con-duceţi-mă pe calea cea dreaptă şi vegheaţi asupra drepturilor mele până la pensionare. Dar în dimineaţa aceasta este altceva. Mă simt îmbătrânit şi obosit, nu sunt nici măcar ras. Apoi, mi-am pierdut un colaborator tânăr şi foarte valoros, pentru că nu am gândit corect. Aşa că nu mai vreau să fiu manipulat. Vreau să ştiu unde sunt trimis
şi pentru ce; şi dacă nu-mi convine să-mi pot da demisia şi să redevin un funcţionar de birou sau poliţist.
Directorul şi-a golit ceaşca de ceai şi şi-a tamponat buzele cu un şerveţel. îşi împinse fotoliul şi se îndreptă spre fereastră privind spre acoperişurile Romei, ale cărei culori se schimbau în purpuriu odată cu zorile care se năşteau. Când s-a întors avea spatele în lumină şi conturul feţei sale era în umbră. A început să vorbească, liniştit la început, apoi cu o pasiune şi o elocinţă crescândă.
■ - Eşti un om înfumurat, colonele. Totuşi pot să te iert pentru că mi se întâmplă şi mie să devin îngâmfat destul de des. Din cauza bogăţiei, a familiei din care descind şi din cauza mea, fiind un produs al alianţelor şi mezalianţelor din istoria noastră. într-un anumit fel eu sunt un om al trecutului, dar însăşi Italia este o ţară a trecutului şi în acelaşi timp a prezentului. Noi ne construim casele pe vechile morminte. Legile noastre sunt un amestec din legile lui Justinian, din Codex Canonicus, din legile lui Napoleon, ale lui Mussolini şi ale părinţilor Constituţiei americane. Nobilimea noastră este formată din familii foarte vechi şi parveniţi înobilaţi de casa de Savoia. în politică noi suntem marxişti, monarhişti, socialişti, liberali, fascişti, democrat - creştini... toţi nişte oportunişti. Avem cei mai buni oameni de afaceri şi cei mai slabi birocraţi din lume. Strigăm despre democraţia republicană federală şi totuşi fiecare provincie este ca un continent separat. Patria oamenilor este satul mizerabil în care s-au născut. Acum, dragul meu colonel, îmi ceri să-ţi spun ce am de gând să fac şi spre ce scop conduc serviciul de informare al Apărării. Dă-mi voie să-ţi întorc întrebarea şi să-mi spui ce ai face în locul meu, ceea ce s-ar putea într-o zi, dacă vei fi destul de calm şi dacă vei accepta să plăteşti preţul. Nu răspunzi? lată răspunsul meu. Problemele nu vor fi rezolvate de nişte alegeri, de o coaliţie de partide sau prin
victoria unui sistem asupra altuia. Noi suntem me-diteranieni, colonele. Noi suntem fie că ne place sau nu, o rasă de metişi formaţi din greci, latini, vizigoţi, huni de-ai Jui Attila. Noi trăim aşa cum am făcut-o de secole într-un echilibru precar de interese tribale şi familiale. Când balanţa se apleacă, chiar foarte puţin, ajungem la dezordini sau chiar la război civil. Când luptele devin prea sângeroase apelăm la biserică, sau şi mai rău, la un salvator care ar putea fi un dictator. Spaniolii, grecii, portughezii s-au întors la dictaturi. Arabii au alungat puterile coloniale şi le-au înlocuit cu autocraţi locali. Noi italienii nu ştim ce vrem. Eu? Eu nu ştiu ce doreşte poporul. Atunci manipulez informaţiile şi situaţiile pentru a menţine un echilibru cât mai mult timp posibil. Nu doresc o dictatură, nu doresc nici un regim marxist. Sunt însă sigur că forma de democraţie pe care o vrem noi este prea instabilă pentru a dura. Dar dacă una sau cealaltă s-ar instala, aş încerca s-o fac cât mai suportabilă. Politica este arta posibilului. Politica mediteraniană este arta imposibilului şi eu o înţeleg mai bine decât majoritatea oamenilor. îţi faci griji din cauza lui Leporello, dar n-ai nici o dovadă împotriva sa şi eu nu vreau să ne facem din el un duşman chiar în momentul în care s-ar putea să avem nevoie de ajutorul lui. Te frământă şi „Salamandra" care, îţi mărturisesc, n-are nici un sens pentru mine până în prezent. îmi ceri să-ţi dau libertatea de a face investigaţii? Ţi-o dau, dar vreau să înţelegi Matucci, când eu am să mă deplasez, oricare ar fi „gambitul" eu sunt regele pe eşicher şi dumneata un simplu pion. Trebuie să te hotărăşti.
l-am răspuns fără nici o clipă de ezitare:
- Accept. Şi vă voi face un raport corect şi cinstit. Dacă nu-mi va conveni ceea ce faceţi, vom discuta faţă în faţă. Dacă nu vom fi de âcord, am să lupt împotriva dumneavoastră, dar o voi face în mod deschis.
- Este o promisiune îndrăzneaţă, Matucci. N-am să te oblig s-o respecţi. Dacă vei dori să mă ataci va trebui să fii foarte abil ca să-ţi salvezi pielea. în sfârşit, nu vei putea să mergi să-l întâlneşti pe Manzini în halul în care eşti. Valetul meu te va conduce în camera de oaspeţi îţi va găsi o cămaşă curată şi vei putea să te razi.
îmi mai rămânea o oră până la întâlnirea cu Manzini. M-am hotărât să-l văd pe bătrânul Ştefanelli şi l-am descoperit exact în momentul când cobora treptele spre Piaţa Spaniei fluierând. Soarele era strălucitor, aerul era proaspăt, pe fiecare treaptă a scărilor se aflau tinere fete. Nu am dormit deloc toată noaptea, dar mă simţeam nespus de bine şi de proaspăt.
Unul din lucrurile cele mai plăcute la Roma era mirosul de praf şi de femei, de pâine abia scoasă din cuptor şi de violete proaspete, vorbăria gospodinelor care se duceau la piaţă, strigătele şoferilor de taxi, obişnuita plimbare a turiştilor cu paloarea lor adusă din ceţurile Danemarcei şi ale Germaniei de Nord. Acoperişurile caselor, frînghiile de rufe întinse chiar peste străzile înguste, antenele de televiziune, toate dădeau un aspect de viaţă tumultuoasă care te înveselea.
La baza scărilor ne-am oprit, căci Şteffi a dorit să-şi cumpere o garoafă pentru butoniera sa, apoi am intrat în salonul de ceai Babington unde Şteffi i-a promis că-i va oferi lui Solimbene ceai şi chifle englezeşti. Solimbene era un pedant, dar un pedant amabil şi cam excentric, purta un smoking din catifea, cravată după moda de la sfârşitul secolului, breloc de aur şi un monoclu suspendat de un şnur de mătase. L-am găsit la o masă din colţul salonului, strângând mâna unei blonde care servea ceaiul şi exprimându-şi într-o germană îngrozitoare admiraţia
pentru frumuseţea ei. La vederea noastră s-a simţit obligat s-o elibereze.
- Dragul meu coleg! Fratele meu de arme şi prieten al
Artelor. Am multe noutăţi să-ţi spun, Şteffi: revelaţii, mistere şi scandaluri. Nu râde. Meseria dumitale este oribilă: sânge, praf, excremente, îmbrăcăminte smulsă morţilor. Eu? Eu trăiesc în lumea basmelor, a stemelor nobiliare. Dar când ai nevoie de o informaţie, la cine apelezi? La Soîimbene, heraldistul, care cunoaşte toate semnele caselor nobiliare. Nu bei ceai7 Cafeaua este o băutură uc nebuni, provoacă oispâpsii ş inichii.
Acum, dragi prieteni, să începem cu asta şi puse pe masă cartea de vizită pe care era desenată Salamandra şi o fixă de masă cu o furculiţă. Această Salamandră nu are nimic heraldic, este doar un desen caligrafic, chiar şi coroana este un compromis. Totuşi am continuat cercetările. Rezultatul? Am cercetat toate stemele europene care aveau în compoziţie Salamandra, în final am redus numărul posibilităţilor la cinci, dar două familii se stinseseră deja, o a treia avea un ultim descendent care era călugăr la Florenţa şi iată stema noastră, nu are însă nici o valoare heraldică, este pur şi simplu creaţia unui artist.
- Nu aparţine nici unei familii nobile?
- Ba da, semnificaţie are: fraudă, trucaj şi scandal.
- Explică-mi.
-Prin anii 1910 trăia nu departe de aici o foarte celebră mondenă căreia îi plăcea să i se spună contesa Salamandra. Ea nu primea decât persoane nobile, sau foarte bogate: Printre ei era un oarecare cântăreţ de operă care atunci când a părăsit casa doamnei la o oră târzie din noapte a fost împuşcat, probabil de un rival gelos. A urmat un scandal. Doamna ajutată de ynul din vizitatorii săi a şters-o la Nisa. Ancheta poliţiei a descoperit că pretinsa contesă Salamandra era, în realitate o
tânără scoţiană numită Anne Mackenzie, care având norocul să se culce într-un pat nobiliar a hotărât să se îmbogăţească în această împrejurare. Ce zici colonele, îmi merit banii pe care i-am cerut pentru informaţii?
- Continuă, continuă, ce dracu.
- Această stemă a fost deci confecţionată pentru contesa Salamandra.
- Asta-i tot?
- Tot? Dragul meu colonel, când fac eu o treabă o fac bine, până la capăt. Am alergat prin tot oraşul pentru a te putea servi. Am cercetat arhivele de stare civilă, am stat de vorbă cu o mulţime de bătrâni care cunosc toate poveştile deocheate din trecut şi astfel am aflat că Miss Anne Mackenzie a fost odinioară în serviciul contelui Massimo Pantaleone ca guvernantă a fetelor sale. Când s-a trezit gravidă bătrânul conte fiind răspunzător de aceasta, ea şi-a părăsit serviciul. în august 1900, ea s-a căsătorit cu un oarecare Luca Salamandra, despre care certificatul de căsătorie spune că era artist de circ şi care după numai două zile de la căsătorie a căzut de pe sârmă rupându-şi gâtul. Băiatul s-a născut nu mult după moartea pretinsului tată şi a fost botezat Massimo Salamandra, în biserica capucinilor de pe strada Zoccolette. Ca o dovadă am adus certificatul de căsătorie, de naştere şi de botez, toate datate 1900. în octombrie a aceluiaşi an o doamnă care spunea că se numeşte contesa Salamandra s-a instalat în Palazzo Cherubini chiar la capătul străzii pe care o vedeţi şi şi-a pregătit intrarea în societatea Romei. Se presupune că ea a fost finanţată în această acţiune îndrăzneaţă de bătrânul conte Pantaleone.
- Ce s-a întâmplat cu copilul?
- Mama l-a dus cu ea în fuga sa la Nisa, după asta nici o noutate până în 1923, când un tânăr cu numele de Massimo Salamandra s-a prezentat în faţa unui tribunal din Roma cerând să i se schimbe numele în Bruno
Manzini. Tribunalul a acceptat cererea şi tranzacţia a fost înregistrată la Starea civilă centrală din Roma. Acolo am regăsit-o eu ieri. Ce ziceţi domnilor, mi-am câştigat banii promişi?
Nu i-am spus, dar ar fi putut să-şi tripleze pretenţiile fără ca un singur murmur de protest să scape buzelor mele. Informaţiile erau foarte valoroase.
Cavalerul Bruno Manzini mă primi într-un apartament destul de vast pentru a adăposti o divizie de infanterie şi să rămână încă loc liber. înfăţişarea sa matinală era plăcută, manierele sale impecabile, s-a arătat chiar îngrijorat de starea sănătăţii mele.
- Pari cam palid în dimineaţa aceasta, colonele. Te-ai culcat târziu?
- Foarte târziu, nici n-am apucat să mă culc.
- Sărmanul meu prieten, dacă ştiam puteam să ne întâlnim mai târziu.
- Sunteţi foarte amabil, dar eu am mare nevoie,
enormă nevoie, de informaţiile pe care aţi putea să ni le daţi. ,
- Atunci să nu pierdem timpul. Ce ştii deja?
- Că mama dumneavoastră a fost Anne Mackenzie într-o anumită perioadă guvernantă la familia Pantaleone, că dumneavoastră sunteţi fiul provenit din această legătură, că aţi fost botezat Massimo Salamandra la Roma în 1900, că mama dumneavoastră din motive personale a luat un titlu ijegitim şi stema respectivă în care apărea Salamandra. în 1923 v-aţi schimbat numele şi l-aţi luat pe acesta de Bruno Manzini...
- Cum ai ajuns să afli toate aceste detalii?
- Puţin noroc, puţină ştiinţă heraldică şi o vizită la sediul central al Stării civile.
- Ce mai ai să-mi spui?
-Asta depinde de ceea ce sunteţi dispus să-mi dezvăluiţi.
»
- Tot ce doreşti să ştii.
- Vorbiţi serios?
- Cum altfel!
- Atunci de ce l-aţi şantajat pe fratele dumneavoastră?
- Şantaj? Dragul meu Matucci, după război eu am devenit foarte bogat. Puteam să-l cumpăr şi să-l vând de douăzeci de ori. L-am ameninţat cu o dezvăluire publică, dacă ar fi persistat în politica sa dementă, l-aş fi denunţat fără milă.
- în loc de asta, l-aţi omorât. '
- Poftim?
- El a murit dintr-o doză exagerată de narcotice pe care a luat-o.
- Acest fapt nu este cunoscut. De ce?
- Voi spune deschis; de teama unui scandal politic, care ar fi putut duce la dezordini civile.
- Acum, aş putea provoca un scandal eu.
- O veti face?
»
- Nu. Aceasta ar fi împotriva intenţiilor mele care sunt identice cu ale dumitale. Evitarea certurilor politice şi a
violentei civile.
„ i
- întrebarea următoare: dacă documentele pe care le-aţi trimis fratelui dumneavoastră au căzut în alte mâini, la ce le-ar putea folosi?
-Acum că el este mort, prea puţin. Oh, un jurnal le-ar putea publica şi ar fi interesante câteva zile, dar din punct de vedere politic, cel puţin după părerea mea, ar fi fără importanţă. Dar de ce mă’întrebi?
- Pentru că hârtiile lui Pantaleone au fost furate noaptea trecută din biroul avocatului Sergio Bandinelli, el şi unul din agenţii noştri au fost asasinaţi.
- Presa nu scrie despre aşa ceva.
- Şi nu va scrie, decât cel mult dacă dumneavoastră v-aţi hotărî să divulgaţi acest lucru.
M-a privit fix, plin de neîncredere, apoi şi-a clătinat capul şi a pronunţat calm, unul câte unul, următoarele cuvinte:
- Eu nu cred, nu pot să cred... că un om inteligent să fie atât de imprudent încât să se confeseze unui străin în acest fel. Mi-ai pus în mână o bombă atomică, aş putea să arunc în aer toată ţara cu aceste ştiri. Doamne, Sfinte. Nu-ţi dai seama? Dumneata, ofiţer activ admiţi în mod liniştit că ai falsificat o declaraţie de sinucidere şi că ai ascuns două crime? De unde ştii că n-am să ridic telefonul şi să anunţ presa, eu însumi sunt proprietarul câtorva ziare, şi pot să răspândesc aceste ştiri în lumea întreagă?
- Eu nu ştiu, cavalere, am mizat totul pe o carte.
- Atunci eşti nebun.
- Numai dacă veţi da telefon. Dacă nu o veţi face, dacă vă puneţi cunoştinţele la dispoziţia mea, atunci eu sunt omul cel mai întreg la minte din toată Roma.
- Dar n-ai nici o garanţie, nu-i aşa?
-în această lume câinească, nu există garanţii şi dumneavoastră o ştiţi. Legile nu sunt decât o crustă pusă peste o colonie de furnici. Chiar moartea a devenit o afacere internaţională. Vrei să omori pe cineva în Israel, chemi ucigaşi din Japonia. Doriţi moartea cuiva la Veneţia, telefonezi la Londra sau Munchen şi asasinul soseşte a doua zi. Vrei să fie deturnat un avion? Se organizează tot aşa de simplu. Trebuie ca eu să am încredere în dumneavoastră deoarece dispreţuiţi meseria mea şi mi-aţi spus-o în faţă... Acum putem să continuăm?
- îmi vei verifica răspunsurile, nu-i aşa?
- Ca şi cum aş fi marele Inchizitor în persoană.
- Foarte bine. începe, te rog.
- Cavalere, ce vă aşteptaţi să găsiţi în hârtiile lui Pantaleone, încât să merite să fie omorâţi doi oameni şi
să riscaţi să fiti acuzat?
i
S-a gândit îndelung înainte de a-mi răspunde.
-în hârtiile de familie prea puţin. Conţineau probabil
