şi făcu un pas pe sârmă. Spectatorii îşi ţinură răsuflarea văzând sârma îndoindu-se sub greutatea lui şi văzându-l cum îşi recapătă echilibrul. Se făcu linişte.
La început avansa încet măsurând forţa vântului şi tensiunea corzii sub tălpile sale. în centrul p’ieţii el se opri şi începu să sară de mai multe ori pe coardă. Apoi făcu un salt periculos şi recăzu drept' pe cablul care se
balansa. Era cam la cinci metri de capătul corzii când se opri privind-o pe Angela care se afla la geamul mansardei. Ea îşi aducea aminte că el ha surâs, când a început să meargă din nou în direcţia ei. în acest moment, mama mea scoase un ţipăt sfâşietor căci eu îmi scosesem capul, începându-mi drumul în această lume, iar Luca Salamandra şi-a pierdut echilibrul şi a căzut în gol.
După zece zile, o doamnă în mare doliu, însoţită de o femeie mai în vârstă se prezentă la biroul stării civile pentru a depune nişte documente. Primul era un certificat de căsătorie între Anne Mary Mackenzie, celibatară şi Luca Salamandra acrobat. Al doilea era certificatul de deces al lui Luca Salamandra, al treilea era certificatul de naştere care provenea din căsătoria celor doi.
Această extraordinară adunare de documente era rezultatul unei lungi discuţii dure între Anne-Mary Mackenzie şi Zia Rosa, urmată de trei ore de târguieli dure între Angela, moaşa, Zia Rosa, urmată de trei ore de târguieli dure între Angela, moaşa, Zia Rosa, Saltimbancii şi Aldo caligraful, un bătrân falsificator de documente care trăia pe o străduţă în spatele acestei pieţe, şi care era specializat în reproducerea documentelor istorice. Faptul că funcţionarul statului a acceptat documentele fără discuţie era o dovadă a talentului lui Aldo caligraful.
Rezultatul acestor tranzacţii a fost că Anne-Mary Mackenzie deveni o respectabilă văduvă din Roma şi că eu aveam o legitimaţie falsificată care nu mi-ar fi permis însă să intru în serviciul Coroanei, sau să fiu preot. Ţi-aş spune la ce te gândeşti în acest moment! Te întrebi ce rost are această lungă poveste şi dacă eu îmi bat joc de dumneata. Dar trebuie să înţelegi că am fost procreat de un aristocrat, dar sunt fiul unui acrobat mort. Pentru ca să te înţelegi cu mine va trebui să ai răbdare. Acum dumneata eşti cel care dansezi pe sârmă. Vrei să-ţi găseşti
Salvarea şi să serveşti o ţară foarte divizată şi un popor în mod special certăreţ. Vei avea nevoie de nervi solizi, căci dacă faci un pas greşit o singură dată, vei fi mort. Sper că ai înţeles acest lucru.
- Am înţeles, dar de unde vom începe?
- Ai primit ordinul să nu te întorci în Italia timp de o lună. Vom profita de această lună pentru a stabili anumite măsuri de siguranţă. Mâine dimineaţă la ora nouă Lili Anders şi dumneata veţi părăsi hotelul Baur-au-Lac. Vă va aştepta o maşină pentru a vă duce pe un drum ocolit în Lichtenstein, unde veţi fi găzduiţi într-o câsă care aparţine uneia din companiile mele. Este o casă de vânătoare confortabilă. Acolo vei încerca să scrii tot ce ştii despre afacerea Pantaleone, microfilmele, hărţile, totul. Acest material va fi copiat şi copiile plasate în mai multe bănci din Italia şi din exterior. în timpul acestei luni am să-ţi ofer şi eu alte informaţii care să se adauge la dosar. Le vei studia cu grijă, căci te vor pregăti pentru etapa următoare a operaţiei: întoarcerea dumitale în Italia. Noi vom rămâne, asta se subînţelege în contact personal permanent. Vei avea doi oameni din personalul meu la dispoziţie.
- Şi când mă voi întoarce în Italia?
- Vei fi considerat încă în concediu, ofiţer de carieră prost plătit,- dar cu competenţe de specialist. Eu te voi angaja în calitate de consultant în informaţii economice. Va fi o tranzacţie făcută în mod legal, căci exista un regretabil obicei ca orice funcţionar public din ţară să poată să-şi mărească veniturile prin afaceri particulare. Voi face în aşa fel încât să afle şi Directorul dumitale. Chiar vreau să obţin eu însumi aprobarea din partea lui.
- Sunteţi sigur că va da această aprobare?
- De ce nu? Asta îi va da o nouă posibilitate de a te compromite de fiecare dată când va dori. Asta va demonstra că eşti, ceea ce doreşte să fii: un om venal, uşor
de cumpărat şi redus la tăcere. Sub acoperirea acestei situaţii, vei continua investigaţiile în privinţa noii mişcări fasciste şi legătura lui Leporello cu ea. îmi vei comunica ce ai descoperit şi vom hotărî împreună linia de conduită viitoare. Ţi se pare perfect clar?
- Cu o singură rezervă, cavalere.
- Care este?
- Directorul. Eu l-am văzut scriind scenariile unor comedii asemănătoare. Eu nu cred că va crede în acesta.
- Nici eu. Dar ne va face să credem că-l crede posibil... Şi asta-i tot de ceea ce avem nevoie. Adevărata problemă este totuşi diferită: vrem să te păstrăm viu.
Pavilionul de vânătoare era la zece kilometri sud de Triesen, unde vârfurile muntelui Râtikon se întâlnesc cu Alpii, unde pădurile de pin urcă spre linia zăpezilor. Pavilionul de vânătoare era construit la capătul unei văi, accesibil printr-un singur drum asfaltat, care se termina în faţa unei masive porţi între doi stâlpi de piatră. Dincolo de piatră o alee asfaltată şerpuia între arbori gigantici până la pavilion. Era o construcţie mare de piatră şi lemn cu acoperiş de tablă.
La exterior avea un aspect rece, puţin ospitalier, gata să reziste la o invazie sau o avalanşă.
în interior era simplu, dar cald. Focul se răsfrângea pe pereţii lambrisaţi, pe vasele de aramă lustruite şi oalele ţărăneşti. Casa era întreţinută de un tirolez în vârstă şi de soţia sa, ca personal mai erau doi alţi servitori: Heinz, un bărbat înalt şi tăcut şi Domenico, un tânăr din Varese, care se certa mereu în engleză, franceză şi germană. Era un cuplu bizar, dar formidabil. Heinz era un redutabil mânuitor de carabine, Domenico, atlet de circ care era incomparabil la pistol şi karate. Totdeauna unul din ei era de gardă, făcându-şi rondul, supraveghind drumul, observând cu privirea defileul înalt şi urmărind pe pastori şi alpinişti. în fiecare dimineaţă Heinz se ducea cu maşina
până la Triesen pentru a face cumpărăturile şi a aduce corespondenţa. în fiecare seară, la apusul soarelui grilajul era închis, o serie întreagă de sonerii de alarmă foarte complicate erau puse în funcţiune şi cei doi bărbaţi îşi împărţeau garda nocturnă.
Exista telefon în casă, dar am fost avertizaţi că nu puteam să ne servim de el. Puteam să ne plimbăm fără pericol în limitele domeniului, dar numai escortaţi de Heinz sau Domenico. Cât despre rest aveam o maşină de scris, hârtie, o maşină de copiat şi dacă aveam nevoie de altceva nu aveam decât să-i cer lui Heinz şi el îmi va procura, chiar dacă ar trebui să meargă până la Zurich.
în primele zile mă simţeam ca un prizonier şi eram agitat, dar Lili se simţea liberă ca o pasăre şi m-a convins să încep să mă destind şi să mă apuc de treabă. Ne sculam dimineaţa devreme şi după micul dejun eu mă apucam să reconstitui din memorie informaţiile cuprinse în microfilme. Era o muncă dificilă, ar fi fost mai uşor dacă aveam un interlocutor antrenat şi un stenograf care să noteze impresiile mele aşa cum îmi veneau în minte. Dar treaba fiind aşa, trebuia să-mi scriu fiecare impresie la maşina de scris. Oboseam repede în acest fel şi trebuia să mă opresc pentru a nu greşi. Lucram aproximativ patru ore pe zi la această reconstrucţie. Restul timpului îl foloseam pentru a tria şi a comenta depeşele pe care Bruno mi le trimitea prin poştă.
Toate aceste depeşe erau puse la poştă la Chiasso, care este un oraş de frontieră din cantonul elveţian Tessin. Informaţiile erau transmise în cod şi se refereau la o mare varietate de subiecte. Organizaţiile şi conducerea sindicatelor, amplasarea celulelor marxiste şi
lista activităţilor lor. Tabele care cuprindeau structura financiară şi gestiunea unor importante companii, cu dosarele directorilor mai importanţi, liste cu cei care frecventau întrunirile politice, alianţe matrimoniale în marile familii,
averile organizaţiilor străine, raporturi de credit, note asupra politicii ziarelor şi a caselor de editură, activitatea ambasadelor străine, numele unor înalţi funcţionari şi vizitele lor în Grecia şi Spania, apoi o serie de documente care aruncau o lumină strălucitoare asupra finanţelor Vaticanului şi asupra activităţii secretarului de Stat.
Am fost mult timp în serviciul de informaţii, dar o mare parte din aceste materiale erau noi pentru mine şi dovedeau existenţa unei enorme şi costisitoare organizaţii. Pe măsură ce le citeam eram din ce în ce mai terorizat de complexitatea vieţii în Italia şi de problema menţinerii ordinii într-o naţiune modernă şi industrializată. Tensiunea era atât de mare, balanţa forţelor atât de precară, încât chiar şi oamenii cei mai optimişti nu puteau să ignore ameninţarea unui dezastru.
Am înţeles foarte clar frustrările revoluţionarilor care doreau să măture această gaşcă şi s-o facă să dispară pentru a lua totul de la început. încet, încet am început să văd sensul gândurilor lui Manzini: Că suntem prizonierii eredităţii noastre şi a istoriei noastre şi că viitorul nostru a fost scris de scribi care au murit de mult.
Aveam zile rele, când memoria mi-era amorţită iar raţiunea refuza să mă servească, eram copleşit ds o senzaţie de totală inutilitate. Eram un nebun orgolios urlând’în pustiu. în aceste zile grele, Lili era pentru mine o oază de reconfort. Ea refuză să se lase antrenată de proasta mea dispoziţie, mă copleşea cu tandreţea ei, mă obliga să ieşim din casă, să ne plimbăm, să ne bucurăm de toate frumuseţile naturii. Toate simţămintele mele de visător care păreau secătuite, ea le-a redeşteptat şi le-a cultivat cu o răbdare extraordinară.
- Ştirp ceea ce simţi, dragul meu. Totul trece, chiar şi noi-, tu şi eu şi nenorocirile lumii vor rămâne. Dar gândeşte-te la asta: atât timp cât noi le combatem, le împiedicam să se manifeste chiar şi pentru puţin timp.
Dacă toată lumea ar înceta lupta, barbarii ar lua conducerea pentru o altă perioadă de timp. Chiar dacă noi suntem ignoranţi şi lipsiţi de judecată cauza este dreaptă. Trebuie să crezi acest lucru şi n-am să te las să-l uiţi. Chiar şi eu reprezint pentru tine un mic triumf..., nu, lasă-mă să termin. De mult timp eu nu-mi mai aparţin. Astăzi mă simt o femeie liberă, chiar când mă dărui ţie. Dacă tu nu m-ai fi iubit, cât de puţin, azi aş fi fost o femeie moartă, sau în închisoare. Uită-te ce frumoasă zi avem, dacă tu n-ai fi început lupta nu puteam să ne bucurăm de ea. Hai acasă să facem dragoste, aici e prea multă umezeală.
Să faci dragoste era un lucru delicios, dar eram obsedat de ideea că totul se va termina foarte curând. Vorbeam foarte puţin despre viitor, eram un om fără avere, prea bătrân pentru a începe o altă carieră în exil. Nu exista nici o speranţă pentru noi după ce ne vom trezi din acest vis, dar gândul la un viitor când nu vom mai fi împreună ne apasă şi din această cauză nopţile noastre erau nespus de preţioase.
Trecuseră aproape două săptămâni de când eram aici. când Bruno Manzini veni să ne viziteze. Era duminica. Sosi obosit, imediat după masă mi-a luat însemnările şi s-a retras în camera sa şi nu l-am mai văzut până la ora aperitivului, spre ora şapte şi jumătate seara. Şi-a prezentat scuzele pentru proasta sa dispoziţie. Şi făcu un efort special să fie drăguţ cu Lili.
- Sunt bucuros că tu eşti bună cu acest bărbat, Lili Anders. Sunt sigur că ai fost bună şi cu Pantaleone. Te rog să nu te simţi jenată în faţa mea, viaţa e prea scurtă şi eu am ştiut totdeauna să apreciez femeile frumoase. Ţi-am studiat însemnările, Matucci. Excelente, dar foarte turburătoare. Eşti de părere că ceea ce ţi-am trimis eu stă în picioare?
- în parte, da. Mi-ar place să discutăm după cină.
- Pentru asta am venit. O să ne scuzi, Lili, că ne v6m retrage singuri, căci cu cât ştii mai mult cu atât eşti în pericol mai mare şi prietenul dumitale este foarte îngrijorat de ceea ce ţi se poate întâmpla. Matucci, i-ai povestit?
- Ce să-mi povestească?
- Că i-am dat ordin să te trimită departe, amenin-ţându-l că n-am să-l mai ajut dacă refuză. N-a vrut să mă asculte. Acum că te-am văzut sunt încântat.
- Mulţumesc, cavalere, nu mi-a spus nimic.
El o cuprinse de umeri şi bău în sănătatea sa cu o curtoazie cam demodată. La masă a fost vorbăreţ, împărtăşindu-ne din amintirile sale. în fine când am rămas singuri, încălziţi şi de un pahar de coniac, el începu să vorbească.
- Lucrurile merg rău Matucci, foarte rău. în primul rând această afacere de la Bessarione. E vorba de cel care a sărit în aer în timp ce încerca să saboteze un pilon de la centrala electrică. Stânga spune că a fost o crimă pusă la punct de poliţie şi victimă a dreptei. Cine ştie? Dar va urma o dezbatere publică, urmată de o serie de arestări în rândul ziariştilor şi a studenţilor. Acuzaţia? Au difuzat noutăţi de natură să provoace tulburarea ’ordinei publice. Acestea sunt vechile capcane ale fasciştilor. îmi aduc aminte de ziua când legile au fost promulgate. Rezultatul? Diviziunea ţării se agravează. Mâine începe o nouă grevă la Fiat, a gunoierilor la Roma, a personalului hotelier, apoi o posibilă plasare a unei bombe. Fasciştii îi vor acuza pe marxişti şi invers. Fiecare îi acuză pe ceilalţi de a fi răspunzători de consecinţele violenţelor. Poporul se află la mijloc. Să-ţi mai spun ceva, mi s-a dat ordinul să grăbesc livrarea întregului echipament necesar celor care vor fi însărcinaţi cu reprimarea mişcărilor sociale. O altă poveste ar fi că panica a cuprins şi piaţa. Dacă ţi-aş spune câţi bani au fost transferaţi în străinătate începând de săptămâna trecută ţi-ar venr să plângi. Marxiştii pot
provoca tulburări, dar nu sunt pregătiţi să guverneze, cred că nici nu doresc acest lucru, în orice caz nu în Parlament, ci la nivel local în oraşe şi comune. Dreapta ar putea organiza o lovitură de stat militară, aşa cum o ştii. Cât despre încurajările din exterior, ar putea veni din America, care are mari investiţii în ţara noastră şi care are Flota a Vl-a în Mediterana. Âr avea sprijinul Spaniei,
